Anxietatea este normală și naturală?

Lectura nr 1.

Anxietatea, fie că vă vine a crede sau nu, este un aspect pozitiv care vă ajută să supraviețuiți și să vă simțiți confortabil, contribuind la conservare a speciei umane – deci este naturală și necesară.

Dacă nu ați manifesta nicio formă de anxietate și v-ați arătat total nepreocupat de realizarea propriilor dorințe, ați ajunge să tolerați tot felul de aspecte de-a dreptul nesănătoase – cum ar fi lipsa împliniri personale, dezaprobarea celorlalți, experiențe periculoase, atacuri venite din partea altora și chiar atentatele la propria viață – și nu ați face nimic pentru a le contracara sau pentru a scăpa de acestea.

În esență, anxietatea reprezintă un set de emoții și tendințe de acțiune inconfortabile care vă ajută să conștientizați că lucrurile neplăcute – adică cele care merg împotriva propriilor dumneavoastră dorințe – se întâmplă chiar acum sau sunt pe punctul de a avea loc și vă avertizează că ar fi bine să luați măsuri împotriva lor. 

  • Fără anxietate poate ați percepe pericolele, dar nu ați face nimic ca să vă apărați sau să le înlăturați.

Anxietatea ia naștere din faptul de a vă dori ceva anume, corelat cu conștientizarea pericolului de a nu-l obține sau, invers, de a vrea să evitați ceva ce este pe punctul de a nu vi se întâmpla.

Există multe grade și tipuri de anxietate, iar unele dintre acestea sunt absolut nesănătoase și auto periclitante.

Albert Ellis

Anxietatea benefică – preocupare, vigilenta sau precauție – vă ajută să obțineți mai mult din ceea ce vă doriți și cat mai puțin din ceea ce nu vă doriți. Aceasta este o formă de anxietate sănătoasă și vă ajută mult.

  • Dacă sunteți anxios la modul sănătos, când mergeți pe stradă veți fi prudent, veți respecta culorile semaforului și veți traversa strada repejor, nu în pas de melc. Ceea ce este bine!

Să presupunem însă că sunteți anxios în așa hal vizavi de acțiunea de a traversa strada în siguranță în cat vă bate inima cu putere, vă tremură picioarele și vă uitați atent în toate direcțiile posibile. Ce se întâmplă dacă anxietatea dumneavoastră ia forme atât de acute? 

Foarte posibil, vă veți năpusti să traversați, sau vă veți împiedica în timp ce o faceți, ori vă veți uita într-o direcție greșită, sau veți fi așa de înspăimântat încât veți refuza complet să traversați, ori veți recurge la alte forme nesăbuite de comportament și veți provoca un accident. Panica acută este într-adevăr o formă de anxietate, dar una periculos de dăunătoare și care face mai mult rău decât bine.

Anxietatea sau preocupările sănătoase contribuie la conservarea vieții și se soldează cu rezultate destul de bune, spre deosebire de anxietate nesănătoasă, care vă poate face să sucombați. 

Anxietatea sănătoasă sau prudenta vă ajută de fapt să vă țineți sub control propriile emoții și să faceți față situațiilor dificile sau periculoase într-o manieră eficientă.

Anxietatea nesănătoasă, sau panica, are consecințe contrare: pierderea controlului asupra propriei persoane și imposibilitatea de a face față în mod eficient riscurilor și problemelor cu care vă confruntați.

Anxietatea sănătoasă implică precauție și vigilentă și preîntâmpină pericolul potențial .

Anxietatea nesănătoasă ia forma panicii, terorii, ororii, fobiilor, tremurăturilor, clănțănitului din dinți, bâlbâielilor și a tuturor afecțiunilor fizice și psihosomatice care va atrag atenția, cu siguranță, asupra pericolelor potențiale, dar care interferează, foarte adesea, cu preîntâmpinarea adecvată a amenințărilor reale.

Anxietatea este necesară, naturală și normală – diferența o face tipul de anxietate:

  • Anxietate Sănătoasă.
  • Anxietate Nesănătoasă.

Aceste rânduri sunt extrase din cartea „Cum să vă controlați anxietatea înainte ca aceasta să vă controleze” scrisă de Albert Ellis – fondatorul psihoterapiei REBT.

Lasă un răspuns