Acceptarea Necondiționată de Sine sau Stimă de Sine?

ACCEPTAREA DE SINE NECONDIȚIONATĂ (ASN) – este una dintre atitudinile de bază care te vor ajuta să previi să te perturbi singur și să minimalizezi propria perturbare atunci când faci totuși acest lucru.

  • Acceptarea de sine necondiționată este în opoziție cu neacceptarea sau Acceptarea de Sine Condiționată (ASC) – ce poate genera rezultate radical diferite! 

Acceptarea de Sine Condiționată (ASC) prevalează aproape universal și înseamnă:

  • că te accepți pe tine însuți atunci când crezi că ai făcut bine și ai câștigat aprobarea celorlalți;
  • că ai tendința de a te învinovăți pe tine însuți, întreaga ta persoană, atunci când ai rezultate proaste.

Acceptarea de Sine Condiționată se mai numește și Stimă de Sine 

  • Te stimezi pe tine însuți pentru virtuțile și succesele tale, dar totodată, ai tendința să te și desconsideri ca persoană când faci lucruri rele sau nu ai succes.

Din moment ce stima de sine condiționată include totuși o evaluare a propriului sine, a propriei ființe, precum și a performanțelor tale, aceasta presupune foarte mari handicapuri și duce la multă autodevalorizare, panică și deprimare. Pentru că, atunci când te descurci prost sau crezi că te descurci prost ori crezi că alții consideră că te descurci prost, îți denigrezi întregul sine și te simți lipsit de valoare. 

  • De vreme ce tu, la fel ca alți oameni, ești o ființă umană supusă în mare măsură greșelii și faci deseori greșeli și ai performanțe slabe, acceptarea de sine condiționată (ASC) te conduce adesea la autoblamare.

Atunci când funcționezi prost, te urăști pe tine însuți; când funcționezi bine, vezi pericolul de a funcționa prost mâine, iar aceasta te îngrijorează și te deprimă. 

Acceptarea de sine condiționată (stima de sine) este rareori eficientă.

Acceptarea de Sine Necondiționată (ASN) funcționează mult mai bine decât acceptarea de sine condiționată (stima de sine). 

Acceptarea de Sine Necondiționată (ASN)

  • constă în decizia ta de a te accepta pe tine însuți indiferent de performanțele tale — fie că ai, fie că nu ai performanțe bune, fie că obții, fie că nu obții aprobarea celorlalți. 

Vei continua, mai mult ca sigur, să te evaluezi pe tine însuți, ceea ce faci și cum o faci pentru a trăi adecvat în lume și a te înțelege cu ceilalți. Și s-ar putea chiar să ai standarde înalte cu privire la cât de bine ți-ar plăcea să faci lucrurile și cât de mult ți-ar plăcea să primești aprobarea celorlalți. Însă doar preferi aceste standarde — nu le duci la nivelul de revendicări absolute, pentru că te accepți necondiționat, cu bune și rele. Și nu te evaluezi pe tine însuți, persoana ta și tot ceea ce presupune personalitatea ta pe baza acestor standarde aberante.

  • Cu ASN, s-ar putea să îți placă sau să nu îți placă ceea ce faci, dar te vei accepta întotdeauna pe tine însuți, chiar și atunci când nu-ți plac unele dintre modurile în care gândești, simți sau acționezi. 

Așa cum am menționat mai înainte, acceptarea de sine necondiționată (ASN), în cazul în care alegi în mod ferm să o obții, te scapă de o mare parte din autoperturbare. Te ajută să îi accepți necondiționat pe ceilalți și să te descurci atunci când ești frustrată, deoarece vei refuza cu încăpățânare să te autodiscreditezi. 

  • De asemenea, te eliberează de mare parte din suprageneralizare – care, din nou, se află la baza perturbabilității tale. 

Pentru că atunci când crezi în afirmația „Sunt ceea ce fac“ suprageneralizezi, gândești ilogic și nerealist.

Presupunând că acceptarea de sine necondiționată este înalt dezirabilă și te va ajuta atât să te simți mai bine, cât și să te faci mai bine emoțional, cum faci să o atingi? 

În mai multe moduri: 

1) Decide (alege) că ești un individ unic, că ești în viață și că dorești să rămâi în viață și să fii cât se poate de fericit și fără dureri. Faci această alegere – pentru că este alegerea ta. În loc de asta, ai putea decide să o continui jalnic. Ei bine, alege! 

2) Pentru a rămâne în viață și a fi suficient de fericit, încerci să îndeplinești multe funcții și să conviețuiești pașnic cu ceilalți oameni, care te vor ajuta să rămâi în viață și să fii suficient de fericit.

3) Pentru a funcționa adecvat, măsori și evaluezi lucrurile pe care le faci (și pe care nu le faci) pentru a vedea dacă te ajută să continui să trăiești și să fii suficient de fericit. Dacă ele o fac, le categorisești sau le evaluezi ca fiind „bune“; dacă nu, le evaluezi ca fiind „rele“.

Evaluează ca fiin “bune” sau “rele” comportamentele, gândurile, atitudinile, evenimentele, dar nu te evalua pe tine, ca persoană, ca fiind bună sau rea, în de acestea. Comportamentul tău este bun sau rău, nu întreaga ta persoană este bună sau rea.

Decide să nu atribui sinelui tău, ființei, esenței, totalității tale o evaluare globală sau generală. Pentru că realizezi mii de acțiuni, unele dintre ele fiind „bune“, altele fiind „rele“, iar multe destul de neutre. Așa că, să atribui sinelui tău, ființei tale o evaluare globală sau generală este probabil imposibil și întotdeauna inexact

4) Spune-ți că „Ceea ce am făcut este bine“ sau „Ceea ce am făcut este rău“ sau, și mai bine „Acest lucru este bun din câteva puncte de vedere importante“. Dar nu îți atribui nicio evaluare globală sau generală cum ar fi „Sunt bun“ sau „Sunt rău“.

Ai o identitate destul de bine definită — pentru că ești unic și oarecum diferit față de toți ceilalți indivizi — dar ar fi mai bine să nu măsori, să nu apreciezi sau să evaluezi această identitate.

Realizezi multe lucruri — slab și satisfăcător — în conformitate cu scopul pe care l-ai ales de a rămâne în viață și de a fi suficient de fericit. Dar tu nu ești ceea ce faci. Ești un proces în desfășurare, viu; probabil că este imposibil să apreciezi cu exactitate un proces în continuă schimbare.

5) Ar fi preferabil să rămâi la evaluarea modului în care gândești, simți și te comporți, dar să refuzi să îți evaluezi global sinele, ființa.

Ți se va părea dificil să faci acest lucru, deoarece te-ai născut cu tendința de a evalua ceea ce faci și, în același timp, de a te grăbi să faci evaluări globale referitoare la ceea ce ești — să evaluezi întreaga ta ființă sau personalitate.

Ai învățat să faci acest lucru și datorită învățării sociale — de la familia ta, de la prietenii, profesorii tăi și din mass-media.

Atunci când te măsori și te evaluezi singur folosindu-ți tendințele înnăscute și educația socială care îți spun să faci așa, continui să practici autoevaluarea și o transformi în ceva obișnuit, ușor, automatizat. Așadar, din mai multe motive, ți se va părea dificil să îți evaluezi doar comportamentul și să nu-ți evaluezi simultan și sinele sau totalitatea.

Dar este posibil să faci acest lucru — în cea mai mare parte a timpului, cel puțin. 

6) Dacă ți se pare dificil să refuzi să te evaluezi global și vrei să continui să faci acest lucru într-o oarecare măsură, poți alege să te apreciezi întotdeauna ca fiind „o persoană bună“, deoarece este de obicei mai valoros, mai util decât să te consideri „o persoană rea“ sau „o persoană neutră“.

Să te evaluezi adesea ca „o persoană rea“ înseamnă că te gândești că nu meriți să trăiești și să te simți bine; acest lucru nu va fi de ajutor scopului tău inițial de a continua să trăiești și să fii suficient de fericit.

De asemenea, atât timp cât tu — la fel ca toți oamenii — acționezi într-o oarecare măsură în felul în care gândești, evaluându-te ca fiind „o persoană rea“ te-ar putea determina să acționezi prost sau ineficient — și, în acest fel, să interferezi încă o dată cu scopul pe care ți l-ai stabilit de a rămâne în viață și de a fi suficient de fericit. 

7) Dacă dorești, poți alege să te apreciezi ca fiind „o persoană bună“ pentru că dă rezultate; este de ajutor pentru vitalitatea și funcționarea ta fericită.

Dar ar fi și mai bine dacă ai realiza că acest tip de evaluare globală este inexact și neglijent. Adevărul este că obții, adesea, atât rezultate bune, cât și rezultate proaste; ești destul de inconsecvent de-a lungul timpului!
O apreciere globală este o soluție „simplă“ pentru problema stimei de sine.

Dacă alegi să folosești această abordare, ai putea ajunge la concluzia că „Sunt o persoană bună, pentru că, pur și simplu, trăiesc, sunt om și sunt unic“.

Acest lucru este oarecum echivalent cu a spune „Acum, că exist, aleg să continui să exist și să fiu cât se poate de fericit, așa că o să mă consider — întotdeauna — o persoană bună, iar aceasta mă va ajuta, astfel, să continui să exist și să fiu cât se poate de fericit“.

Alegi existențial să rămâi în viață și încerci să fii fericit; și poți alege, astfel, existențial, să te definești ca fiind „o persoană bună“, pentru a sprijini acele obiective.

8) Să te definești ca fiind „o persoană bună“ poate fi destul de practic și poate să te ajute să rămâi în viață și să fii fericit, dar nu poate fi „demonstrat“ empiric sau logic. Este adevărat prin definiție.

Este totuși mai bine decât varianta alternativă: să te definești ca fiind „o persoană rea“. Mai mult decât atât, ca cele mai multe definiții, este sigură. Dacă spui „Sunt o persoană bună deoarece am rezultate bune sau pentru că reușesc să câștig aprobarea oamenilor“, ești în pericol de a avea performanțe slabe mai târziu și de a pierde aprobarea oamenilor.

Așa că ești „o persoană bună“ doar temporar și, astfel, trebuie să continui să îți „demonstrezi“ ție însuți că ești în continuare așa. Să te definești necondiționat ca fiind „o persoană bună“, fie că ai performanțe bune, fie că nu, fie că oamenii te aprobă, fie că nu, este mult mai sigur și mai permanent.

Deoarece ești „bun“ pentru că:
– ești în viață,
– ești om
– și ești o individualitate unică.

Ei bine, asta e destul de sigur! Câtă vreme ești în viață, vei fi cu siguranță uman și unic; prin urmare, „bunătatea“ ta ca persoană va rămâne și după ce vei fi murit. Iar atunci ce mai contează dacă ești bun sau rău?
Dacă alegi să te definești pe tine însuți ca fiind „o persoană bună“ pentru că ești în viață, uman și unic, nu vei fi niciodată „rău“, ceea ce te va ajuta să rămâi în viață și suficient de fericit. Dacă nu vrei să-ți dai osteneala de a te evalua pe tine însuți sau ființa ta, atunci folosește negreșit această modalitate definitorie de a te accepta pe tine însuți necondiționat.

Funcționează! Este „adevărat“, doar din punct de vedere practic, nu absolut. Dar acesta este tipul de „adevăr“ — fără A mare — la care este probabil să ajungi!

Dă-mi voie să adaug un avertisment: dacă te definești pe tine însuți ca fiind „prea“ bun, de-a dreptul „minunat“, poți cu ușurință să ajungi să te gândești la ceilalți oameni ca fiind „slabi“ sau „răi“. Acest tip de gândire i-a făcut pe mulți dintre cei care se definesc ca fiind „foarte demni“ să se scuze atunci când abuzau de alții pe care îi considerau „inferiori“. 

9) Acceptarea de sine necondiționată (ASN) te ajută, de asemenea, să îți schimbi comportamentul atunci când crezi că acesta îți sabotează vitalitatea și fericirea.

Pentru că, atunci, îți spui: „Comportamentul meu este rău, dar este doar o parte din mine, nu este tot ce sunt eu, și am puterea de a-l schimba. În timp ce, dacă eu, cu întregul meu sine, aș fi rău, cum aș putea, oare, să îmi schimb comportamentul deficitar? Aș fi blocat cu un «sine rău» esențial. Un astfel de sine rău nu-și poate schimba, evident, părțile, comportamentele rele“.

Mai mult decât atât, comportamentele tale constituie doar o parte din ceea ce numești „sinele“ tău. Ele nu sunt, per se, sinele tău. În mod similar, comportamentele planetelor nu sunt planetele însele. Deci, nici tu nu ești comportamentele tale.

Totuși, atunci când te accepți necondiționat, te privești pe tine și comportamentele tale și îți spui adesea: „Gândurile, sentimentele și acțiunile pe care le trăiesc sunt rele și mă autosabotează, dar eu, ca o ființă umană completă, am puterea de a le modela și de a le schimba în mai bine. Pot, așadar, să mă apuc să le schimb!“.

Acceptarea de sine necondiționată te ajută, deci, să crești și să te dezvolți; în timp ce autoevaluarea ca rău sau inadecvat tinde să îți pună piedici. 

10) Prin urmare, ai putea foarte bine să conchizi: „Din moment ce nu sunt o persoană care este în general «bună» sau «rea» și de vreme ce am un oarecare control asupra comportamentelor mele, pot alege să mă accept pe mine însumi cu manifestările «bune» (care mă ajută) și să mă accept pe mine însumi și cu manifestările «rele» (care nu mă ajută) și, prin urmare, încă o dată, să aleg să îmi prelungesc viața și să o fac cât se poate de fericită.

Pot, de asemenea, să îmi îmbunătățesc comportamentele «rele» și să amplific comportamentele «bune» și să duc o existență chiar mai bună și mai fericită.“

Folosește negreșit această modalitate definitorie de a te accepta pe tine însuți necondiționat.

Funcționează! Este „adevărat“, doar din punct de vedere practic, nu absolut. Dar acesta este tipul de „adevăr“ — fără A mare — la care este probabil să ajungi!

Dă-mi voie să adaug un avertisment: dacă te definești pe tine însuți ca fiind „prea“ bun, de-a dreptul „minunat“, poți cu ușurință să ajungi să te gândești la ceilalți oameni ca fiind „slabi“ sau „răi“. Acest tip de gândire i-a făcut pe mulți dintre cei care se definesc ca fiind „foarte demni“ să se scuze atunci când abuzau de alții pe care îi considerau „inferiori“.

Lasă un răspuns